un oras al masoneriei universale

Un oraş al masoneriei universale

       

După decretul lui Carol VI, din decembrie 1717, şi anexa acestuia, Banatul devine o zonă geopolitică de maxim interes pentru politicile imperiale, justificând satisfacţia Casei de Habsburg la încheierea Tratatului de la Passarowitz (1718), care a marcat intrarea provinciei în administrarea Vienei. Oraşul Oraviţa, o dată cu lucrările de modernizare a habitatului, devine centrul unui ţinut important al zonei montanistice, Valea Caraşului, parte a Banatului de Munte şi a fostului district medieval românesc, bogate fiind resursele solului şi subsolului. Firesc va fi, deci, aerul de emulaţie constructivă, atmosfera de lucrări edilitare intense, de amenajări hidrotehnice, argumente pentru prezenţa în urbe a unor specialişti veniţi din marile oraşe ale imperiului, ingineri hotarnici, geodezi, geologi, topografi. Între aceştia şi coordonatorul lucrărilor de amenajare a barajului şi construcţiilor hidrotehnice la Lacul Mare, căpitanul Iosif Motsidlowsky.  La sosirea în Oraviţa, inginerul era încă membru al Lojii „Zu den Drei Adler” („Triunghiul Vulturilor”) din Viena, amintit fiind în această calitate a sa în faimoasele „Mémoires” ale lui Charles-Philippe de Luynes, în 1738. Nu avem ştiri sigure în legătură cu înfiinţarea unei loji, în obedienţa celei vieneze, la Oraviţa. Dar ştim că, după 1739-1740, după ce Papa Clement XII emite Bula „In eminenti apostolatus specula” împotriva francmasoneriei (24 aprilie 1738), mai mulţi „fraţi” ai lojilor apusene (Franţa, Italia, Germania) se autoexilează masiv în imperiul Habsburgilor, intră în slujba armatei imperiale, a instituţiilor administrative, îşi caută un rost în provinciile de răsărit, mai ales în acestea, ale Vienei.

În 1743, de pildă, avem numele altor patru masoni stabiliţi în Oraviţa, la „chemarea” localnicului Johann Maderspach (1710-1808): J. Baumann, J. Belgrader, Mathias Fischer şi Peter Eirich senior. După ce a locuit în edificiile erariului, ca fiu al inginerului geodez Arnold Belgrader,  Jacob Josef Belgrader  se mută cu familia într-o clădire – în vremurile postbelice, sediu al policlinicii    orăşeneşti -     care    a     fost ridicată în 1728 de către Julius Jakob Baumann, cumnatul său. Amândoi luaseră de soţii pe surorile Hoffmann, fiicele unui întreprinzător local în minerit. J. Baumann venea din Tirolul austriac unde, la Schwaz, fusese iniţiat într-o lojă masonică de rit scoţian, familia lui Belgrader venea din Neudorf. E potrivit să relatăm, aici, un episod interesant. Baronul Falkenstein, viitor episcop romano-catolic de Cenad voise terenul, pe care cei doi îşi ridicaseră locuinţa impozantă, pentru parohie. Neputându-l obţine, a ajuns în relaţii de inamiciţie cu J. Baumann, reflectate şi în atitudinea ostilă a parohului local, Wolfgang Heidinger (Heidenger, dar în „summario” al lui Hechengarten el e scris „Weidinger”), din Ordinul Benedictinilor, faţă de familia masonului. Aşa se face că, pe listele cerute din teritorii de Papa Clement XII, începând cu anul 1735, în legătură cu organizaţiile masonice, pentru zona bănăţeană figurează şi un „J. B. von Orawitz.” Desigur,  o  lojă  exista aici şi ea nu poate fi  decât  Loja „Glück auf !” („Noroc bun !”), legată de Marea Lojă a Celor Trei Grade Simbolice,¹ intitulată astfel după celebrul salut mineresc.. Era vremea în care, în Oraviţa, destui puneau pe seama influenţelor masonice revoltele minerilor sau activitatea haiducilor conduşi de fraţii Drincea din Agadici.

În 1741, „Comisia Aulică pentru Problemele Bănăţene, Transilvane şi Ilire” trimite în zonă o delegaţie, în frunte cu preşedintele comisiei, contele Ferdinand Kollowrath-Krakowsky, consilier al împărătesei Maria Theresia, pentru a inspecta situaţia comunităţilor din Banatul Montan. Krakowski, mason,  obţine pentru „o lojă locală” statutul de lojă obedientă celei din Viena, amintită mai sus. Aşadar, anul 1741, al prezenţei lui Krakowsky, poate fi considerat ca data primei menţiuni documentare a masoneriei pe teritoriul Oraviţei şi în Banatul Montan.²  Un alt an important este 1751, când patronul Fabricii de Bere din Ciclova Montană, Mathias Fischer, este iniţiat – mai mult ca sigur prin medierea lui Krakowsky – în aceeaşi lojă vieneză. El avea şi recomandarea lui Jean-Baptiste Marie Ragon, venerabilul lojii corespondente din Constantinopol, patronul schelei comerciale din Palanka, la Dunăre.³ Acest Fischer, împreună cu Peter Eirich senior, patronul Hotelului „Kaiser Karl” (ulterior numit „Coroana Ungară”, în vremea fiului său, Peter Eirich junior, trăitor între 10 iunie 1760-25 februarie 1817), pun bazele unui Capitol masonic „Die Rosenkräntz chevallierre”, în 1752, devenind Areopag în 1756 cu titulatura „Freischützen-Corps”,  în  obedienţa    Lojii „Saint Andreas zu den Drei  Seeblätten“, din Berlin, după 1767. Până la acea dată, Areopagul orăviţean se afla în garanţia venerabilului Pro Mare Maestru al lojii vieneze, von Hechengarten, prezent mai mulţi ani în Oraviţa, în virtutea funcţiei sale civile, aceea de consilier imperial în problemele Direcţiunii Montanistice şi Tezaurariatului Minier.

Acei ani sunt din nou dificili pentru „iluminaţi”, urmând Bulei „Providas”, din 2 iulie 1751, a Papei Benedict XIV. Dar nici după această dată, activitatea masonică orăviţeană n-a încetat. La 1759, J. Baumann e primit în loja masonică din Budapesta, „Concordia”, garant fiind un orăviţean, Rochus.. Mai mult, după 14 ianuarie 1751, când se redactează la Kittlitz, în Germania, „Stricta Observatiae”, punct de plecare pentru rosacrucienii moderni⁴, în Oraviţa ia fiinţă, cum am arătat mai sus, la 1756, „Freischützen-Corps”, în conducerea căreia se află J. Baumann dar şi J. Belgrader. Nu e doar un simplu corp al franctirorilor şi nici o simplă lojă francmasonică, pentru că are în programul activităţilor săptămânale şi exerciţii sportzive, organizarea unor itinerarii de recreere în pitorescul împrejurimilor, deţine o bibliotecă, organizează lecturi cu public după moda saloanelor engleze, franceze, austriece. În arhiva urmaşului acestui Belgrader (strănepotul care, după 1906, a găzduit în salonul locuinţei sale cele dintâi spectacole cinematografice din Oraviţa), am identificat un exemplar din „Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte” prin care, în 1778, J. B. Willermoz încerca o reconciliere a masonilor cu Vaticanul.⁵. În acei ani, în Oraviţa credem că s-a constituit nucleul unui Colegiu Masonic după modelul din 1770 al Rosa-Cruce de Aur, pe principiile sinceratului Renatus, ale lui Böhme şi Angelus Silesius (Roza=Pacea, Crucea=Suferinţa). În 1782, de altfel, J. Baumann era invitat la Conventul de la Wilhelmsbad, obţinând gradul 18 în rit scoţian, echivalentul gradului de Cavaler de Rosacruce. Sediul se poate să fi fost chiar locuinţa Baumann unde, adesea, trăgea masonul vienez Kurt Reichl. Astăzi, mozaicul de la intrare e imprimat cu simbolul circular al Rosacrucienilor şi iniţialele, în caractere gotice, „J. B.” (de la fondatorul Willermoz dar şi de la J. Baumann şi J. Belgrader).

În anii 1770, macedoromânul Costi Papafilos, nepot de soră al negustorului  stabilit în Oraviţa, Dimitrie Nicolau, era membru al Lojii „Moldova” din Iaşi (iniţial la Herţa). Când venerabilul acestei loji, Jacques Le Doulx, baron de Santa Croce, e expulzat, Costi Papafilos îl trece graniţa, prin Ţara Românească, pe la vama Ruşava (Orşova), în Banat.  Baronul  va  fi  adus  în  Oraviţa, mai mult ca sigur la unchiul lui Papafilos, ascuns o vreme aici. În decembrie 1778, un Emanoil Romano, fugit tot din Moldova şi amintitul Jacques Le Doulx, sunt pe listele din „sacul” cu propuneri al adunării ospitalierilor berlinezi, baronului fiindu-i menţionat ultimul domiciliu, „Orovicza6 Credem că acum se încropea cealaltă asociaţie masonică locală, Loja „Kosmos”. Aşa se explică de ce, în 1771, un  Alfred Maderspach e membru în Marea Lojă Germană (constituită la 16 iunie 1770) în numele unei loji orăviţene, alta decât „Glück auf !”, precum în 1775 Ignatius von Born şi medicul Höffinger sunt amintiţi, în aceeaşi conjunctură, pe listele Marelui Orient al Franţei (loja fondată la 1772). Medicul se întoarce în Oraviţa, după o altă Bulă de condamnare a masoneriei, emisă (1744) de Papa Pius al VI-lea.

Revenind la prima lojă orăviţeană, subliniem că la finele veacului XVIII, un edificiu, aflat astăzi la întretăierea străzii Victoria cu Piaţa Unirii, avea atunci un rol important. Numit mai târziu, după alţi proprietari, Casa Feldman (Imbrescu), edificiul aparţinea, din 1787, lui Iosif Freiher Linden care, în mai 1772, ajuns consilier economic al Camerei Monetare Timişoara, avansat în acest post după ce lucrase mulţi ani la „Bergwerk” Oraviţa în echipa finanţiştilor şi fusese al doilea supraveghetor al Lojii „Glück auf!”,  fonda în oraşul de pe Bega Loja „Cercul Crucea de Trandafiri”,⁷ filiaţie francmasonică a unui ordin scoţian, „Orientul”.⁸  El revine în Oraviţa iar filiaţia orăviţeană a cercului timişorean va fi fost „cercul de studii” întemeiat de doctorul Höffinger. Clădirea care a fost proprietatea lui Linden e neschimbată azi, deşi e lăsată în paragină de autorităţile locale. Are un etaj şi un balcon realizat din feronerie spiralată, imitând lujerul de trandafir la măciulia vergelei şi trupul plantei pe lungimea vergelei. Pe latura mică a balconului avem 12 vergele (6 plus 6), pe latura mare – 24.⁹

O altă lojă (poate chiar „Uniunea Diletanţilor”, în conducerea ei figurând personalităţi care nu şi-au negat toată viaţa calitatea de masoni, precum Ion Constantini, Ion Niuni, Prokop Lhotka de Smislov) apare la 1802 ca menţiune documentară privind atari activităţi în Oraviţa. Credem că aceasta este loja obedientă lojii timişorene „La Cei Trei Crini”, înfiinţată de comerciantul de grâne Iosif von de Sauvaigne, cu deviza „Vivat, Concordiat et Lux”.¹⁰ 

E un interval cronologic interesant, din perspectiva problemei pe care o abordăm acum, francmasoneria orăviţeană punându-şi amprenta  asupra  evenimenţialului   bogat  al   temei   inclusiv    în   alte provincii ale imperiului. Să mai amintim că în 1779, arhitectul orăviţean Konrad F. von Schmiedburg ajunge Mare Maestru Provincial în Loja „Sant-Andreas zu den drei Seeblätten”. După acel an se stabileşte cu soţia, o orăviţeancă din familia lui Peter Eirich, în Sibiu. Un alt exemplu îl are ca personaj interesant chiar pe Peter Eirich junior care ia parte, în 1782, la constituirea unei loji masonice în Cluj unde se discută probleme de cultură aflate şi între proiectele elitei intelectuale orăviţene: înfiinţarea de edificii teatrale, muzee etc.¹¹ Or, ştim deja din  documentele  vremii  (cert, la 1783, 1788, 1793) că într-o sală special amenajată la parterul hotelului său, Peter Eirich îngăduia şi încuraja montarea unor spectacole de teatru şi muzică, mult înainte de fondarea Teatrului Vechi, la 1817. Mai amintim că în 1784 Franz Ziegelmayer este registrator-arhivar şi al treilea bibliotecar al amintitei loji sibiene, revenind în Oraviţa natală după 1790. De asemenea, după interditul imperial din 6 iulie 1795, masoneria se reabilitează din mers astfel că orăviţenii Ion Constantini şi Oszkar Moritz, profesor, sunt chiar de la constituire (1803) membri corespondenţi ai Marelui Orient al Italiei, Lhotka de Smislov se stabilea în Oraviţa, garant al unei loji vieneze, iar  Eirich junior devine membru al Ritului de Misraim din Geneva Elveţiei.

Pentru finalul veacului XVIII, în Loja „Kosmos”, obedientă Marelui Orient de Rit Scoţian, am mai identificat între participanţii la activităţile ei numele lui Constantin Şiaguna (Şaguna), unchiul mitropolitului, oficialul erariului vienez Angret, ofiţerul superior Steinlein, consilierul imperial Hechengarten, Augustin Filip Knoblauch, co-proprietar al Fabricii de Bere din Ciclova Montană şi tatăl lui Karl, farmacistul care deschide faimoasa activitate a „dinastiei” Knoblauch în Oraviţa. Paul Sipos, plecat de aici ca iniţiat, va participa la fondarea lojii clujene în 1782 iar directorul „Cassei de Pupilla” (orfelinat), ofiţer imperial Wilhelm Wustenfeld, va  pleca  la  Sibiu  spre  a  fi  consacrat  în  Loja  „St. Andreas”. În  Loja „Kosmos” au mai activat şi maistorul constructor Peter Korb, proprietarul aromân (macedoromân) Nicolae Dimitriu (ori Dimitrie ?) ctitorul Bisericii Ortodoxe din Oraviţa Montană., groful Fridolin de Bardeau-Niederland ca ospitalier, până la 1799. Comisarul imperial Anton Bernardin Freicher von Posarelli, iniţiat într-o lojă sibiană, obţine gradul 4 în Loja „Kosmos”, după ce se stabileşte provizoriu în Oraviţa. Sigur că e membru al lojii şi Prokop Lhotka de Smislov fiindcă, înainte de a se stabili în Oraviţa, era mason în Capitolul Provincial al Transilvaniei, la 1782,  cu   Marele   Maestru   G. Banffy, W. Banffy şi G. Aranka.

Veacul XIX stă de la început sub semnul incertitudinii pentru mişcarea masonică mondială. Papa Pius al VII-lea emite un alt Edict de interdicţii (15 august 1814) pentru masonii lumii. Şi totuşi, în ţinutul cărăşan, Egumenul Serafim Bengescu din Ciclova Montană este membru al lojii eteriste din Târgu Jiu, începând din 1818 iar Iosif Rosenberg este membru al Lojii „Astrée” din St. Petersburg, imediat după fondare mutându-se în Loja obedientă, „Ovidiu” din Chişinău. După ce Alexandru I interzicea, în 1822, francmasoneria rusă, Rosenberg se va stabili în Oraviţa.

În pofida altor dificultăţi, ilustrate mai ales prin „Quo Graviora”, care e un alt act de condamnare papală, emis de Leon XII la 13 martie 1825, de hotărârea de blamare a masonilor de către Papa Pius VIII prin Enciclica „Traditi” (21 mai 1829), şi de criticile Papei Grigore al XVI-lea în Enciclica „Mirari” (15 august 1832), în întreg veacul XIX, activitatea celor două loji masonice e intensă.  Loja „Gluck auf !, afiliată Marii Loji a Celor Trei Grade Simbolice, cu sediul în localul Teatrului Vechi, avea, în 1816, „o persoană” provenind din Ordinul KXVII din Viena, ordin care în istoria masoneriei mondiale fusese întemeiat în 1811.¹²  Aşadar, un francmason în gradul cel mai înalt, despre care nu ştim altceva decât că ar fi fost constructor sau arhitect. Bănuim, însă, că e vorba de Ion Niuni (Niuny), arhitectul teatrului baroc din Oraviţa, care din 1839 devine membru al Ritului de Memphis iar în 1842, împreună cu industriaşul Carol Maderspach şi mai tânărul arhitect Ioan Bibel (1816-1900), singurul specialist de veac XIX din spaţiul istoriei noastre care a coordonat, în Viena, în sistemul conducerii prin rotaţia funcţiei, vreme de un an de zile (1856) Consiliul Supremului Ordin al Marelui Arhitect al Universului, numele fiindu-i gravat în templul unei loji capitulare, după ce a ajuns în Orientul Etern,¹³ sunt primiţi în Loja „Rose du Parfait Silence” din Paris. În revoluţia de la 1848, Carol Maderspach se dezice  de legătură şi pactizează cu maghiarii, atunci inamicii imperialilor, familia  fiindu-i supusă oprobriului public. În 15 octombrie 1874, Loja „Glück auf !” îşi adaugă la intitulaţie moto-ul „Zu den drei Schlägeln”  şi cu acest titlu (situaţie care pe mulţi, între aceştia Hartwig Maurus, I. Creţiu, Nestorescu-Bălceşti, îi determină să spună că atunci a fost fondată) e amintită în obedienţa  Marii  Loje  de  Rit  Ioanit  din  Budapesta.¹⁴ În acel an 1874, tipograful Julius Wunder din Biserica Albă (Weisskirchen), are gradul 3 ca şi Karl Fritz, onorifici fiind Juliu Weisz, atunci ucenicul lui Wunder (fiul lui, Felix, se va afirma în interbelicul orăviţean ca şi, o vreme, fiul lui Wunder, Karl), Anj. Laurian, G. Dietz. Tot în 1874, Julius Dollé, fost prim supraveghetor în Loja „Concordia” din Lipova, se stabileşte în Oraviţa ca profesor la recent întemeiata (1873) Şcoală Civilă de Stat, viitorul liceu local şi devine membru al lojii despre care discutăm acum. Statistica din revista specială pestană „Orient”, din numărul apărut la 28 noiembrie 1875, citată des în istoriografia problemei, are şi mai multe date despre Loja „Glück auf !”. Aşadar, în 1875 negustorul Alexander Peter este „deputat măestru şi tezaurar”, prim-supraveghetor şi gradul 3 este Ilie („Elias”) Trăilă, gradul 3 şi al doilea supraveghetor Gustav Eckel, secretar şi gradul 3 Alexander Seymann, gradul 3 şi orator medicul S. Schneeweiss, maestru de ceremonie doctorul Em. Kohn, al doilea „deputat măestru şi tezaurar” angrosistul Julius Schnabel¹⁵ negustorul Ludwig Sebestyen din Anina are gradul 2,  judecătorul Putnik Bela din Biserica Albă are gradul masonic 3 ca şi  pastorul evanghelist din Cârlibaba-Vatra Dornei, G. A. Bujovsky, gradul 1 îl are farmacistul  Augustin C. T. Knoblauch, gradul 3 şi maestru de ceremonii doctorul în medicină Emanuel Kohn,  tot gradul 1 Julius Platzger (scris eronat „Platzer”), maistrul tinichigiu Julius Prelle are gradul 3, Herman Ring, farmacistul din Bocsanyi, gradul 1 iar membri onorifici sunt fabricantul din Neuchâtel, Suchard Russ, care e şi prezidentul de onoare al lojii orăviţene, Philipp Suchard, fabricant din aceeaşi Neuchâtel din Elveţia, bancherul din Timişoara Helsen Paul, proprietarul timişorean Habecost Benjamin, avocatul timişorean Stoics Alexander, administratorul din Timişoara, Heinrich Friche, negustorul din Timişoara, Michael Magori, agentul comercial din Timişoara, L. Schildo, pastorul evanghelist din Timişoara, Bela Kramer, care era şi membru al Lojii „Zu den drei Weisse Lillien” din Timişoara, funcţionarul de la telegraful timişorean, Eduard Berger, grefierul Johann Heinrich, maistrul lăcătuş din Timişoara Ignatz Lenritz, orăviţenii Leo Rosenberg, comerciant, (amintit în decembrie 1875) şi Julius Stielly, scriitorul vienez F. I. Schneeberger.¹⁶  Alexander Peter junior era garant de amiciţie al Lojii „Humanitas” din Neudorf (Austria) ca şi Louis Maderspach,¹⁷  Loja are influenţe şi relaţii mult extinse în acest colţ de Mitteleuropa. În 1875, de pildă,    Julius   Eckel    e    prim   supraveghetor  al Lojii  „Szechenyi”  din     Arad,        Michael      Magori,        comersant         timişorean,   e membru de onoare al lui „Glück auf !”, Alecsandri vine în Banat pentru înfiinţarea unei loji masonice, la 1884, în obedienţa masoneriei unite din Vechiul Regat. Orăviţeanul, după tată, Peter Agoston preda la Academia de Drept din Oradea şi ajungea, la 1895, „îndrumătorul teoretic” al Lojii „Regele Ladislau” apoi, în 1914, în Loja „Bihor”. Pe baza contactelor sale cu masonii orăviţeni, actorul şi directorul de trupă teatrală, Matei Millo, el însuşi iniţiat din 26 septembrie/8 octombrie 1859 în Loja „Steaua Dunării” din Bucureşti, din 1864 prim-supraveghetor în Loja „Înţelepţii din Heliopolis”, din aprilie 1883 gradul 11 şi cancelar al Capitolului „Garibaldi” din Dorohoi, organizează cunoscutele sale turnee aici, situaţie valabilă şi în cazul spectacolelor susţinute pe scena teatrului local de ansamblurile lui I. D. Ionescu, înainte de 1918 şi Victor Antonescu, în interbelic, amândoi masoni. Sim. Sam. Moldovan încerca, prin anii ’30 ai veacului trecut, să transforme subiectul în literatură. În două variante ale unei piese de teatru,¹⁸ el aducea în faţă câţiva membri ai lojilor orăviţene dar între personajele locale întâlnim şi pe istoricul Pesty Frigyes care, scriindu-şi cărţile, obişnuia să facă de unul singur cercetări, deplasându-se în diverse puncte ale Banatului pentru a-şi completa nevoia de informaţie. În Oraviţa era găzduit, adeseori, fie la farmacistul Knoblauch, fie la Ion Constantini ori la familia lui Alexander Peter senior, trei figuri emblematice ale mişcării masonice din imperiu. Nu-i exclus ca Pesty să fi fost membru al unei loji orăviţene. Iar aceasta nu putea fi decât loja „Glück auf !” care-şi construise programul pe o bază etică solidă, unul din principiile de activitate a unei persoane în cadrul lojii fiind abţinerea de la a face politica unui partid ori al unui grup politic şi obligaţia de a participa la activităţi administrativ-edilitare, obşteşti şi culturale în sprijinul urbei şi al locuitorilor săi. De asemenea, opţiunea religioasă e obligatorie, cum recunosc şi duşmanii francmasoneriei universale recunoscând ca principii „suma idealului înalt, dogma bazată pe patimi”,¹⁹ excluzându-se atitudinile atee. Un alt personaj interesant era Alexander Peter senior, originar din Styria, dintr-o familie ajunsă în Banat. O ramură se stabilea în Steierdorfanina, el căsătorindu-se cu o orăviţeancă şi venind aici la sfaturile prietenilor săi Ion Constantini şi Louis Maderspach, pe banii căruia îşi cumpără locuinţă.²⁰ În această locuinţă se pun bazele unei „uniuni de principii” de la care să plece iniţiativa unei alte loji orăviţene, bănuim cu rol unificator între cele două deja active. Discuţiile îi au  ca  protagonişti  pe Trăilă, Kendeffy-Cândea din Iscroni, Deak din Petroşani, Karl Maderspach de la firma de „cărbuni de pământ” Uricani-Lupeni, secretarul-registrator fiind destinat de la bun început Gustav Pischl.²¹ În Casa Peter, din 1860, sunt organizate două încăperi la parterul clădirii pentru nevoile acestei viitoare loji masonice, între membri figurând gazda, avocatul şi notarul public regesc Alexander Peter, avocatul şi scriitorul Ilie Trăilă, inginerul Louis Maderspach, economistul şi omul de afaceri Iulius Schnabel, tipograful C. Kehrer. Alexander Peter apare într-un document păstrat în arhiva farmaciei Knoblauch cu gradul Sfântului Ioan, unul din primele trei grade care îngăduie prezenţa în fruntea unei loji locale (ordinul fiind înfiinţat în 1735 în istoria mişcării masonice mondiale)²². Pe la 1870, felcerul Feldman cumpără vechea casă a lui Linden, de la un urmaş al acestuia, care pleacă în Viena. Feldman avea deja calitatea, din 1871, de „frate” în loja masonică orăviţeană „Glück auf”, cu şedinţele găzduite chiar în clădire.²³ Cât despre clădirea care, în interbelic, găzduia firma „La Mâţa Neagră” a lui Jancsus,  ea a fost construită în veacul XIX de un alt mason, Markus Donnay, ale cărui rămăşiţe pământeşti odihnesc în cimitirul catolic din Oraviţa Montană, sub un nume de împrumut şi într-o criptă a unei onorabile familii locale. Prin 1860-1870 el se afla în rândurile unei loji din Lyon. Pe fondurile acesteia, se ştie, se va construi în Paris celebrul cabaret „Chât Noir” („Pisica Neagră”), inaugurat la 1881 de Rodolphe Salis. Locul era frecventat de Alphonse Allais, G. Auriol, Jules Jeny, Mac-Nab, A. Masson, Delmet, Jean Rameau. Dar şi de Montoya, Xanroff, Hyspe, Ferny ori Goudeski, şansonetişti, poeţi, umorişti, desenatori, pictori, asociaţi ori afiliaţi lojilor franceze. Cabaretul mai era celebru şi prin „teatrul umbrelor”, siluete în zinc desenate de H. Pille, Willette, Caran d’Ache, Uzés, H. Riviere, pe muzica lui Fragerolli, ba chiar editau o foaie săptămânală.²⁴ În 1897 localul va fi radiat printr-o intervenţie severă a poliţiei. Pe de altă parte, câteva loji franceze îşi repudiază fraţii participanţi la activităţile acestui salon. Între cei negaţi se află şi Markus Donnay, recuzat de fraţii lyonezi şi nevoit să fugă spre estul continentului unde îşi avea originea familia sa (Donnay=de la Dunăre ?, Dunăreanu ?). Lucrează temporar într-o tipografie din Budapesta apoi îl regăsim, pe la 1899, în Biserica Albă, într-o ramificaţie a lojii orăviţene „Glück auf ! zu den drei Schlägeln” iar la 1900 în calitate de al doilea supraveghetor al acestei loji, alături de Gustav Eckel. Semn  că  fusese „iertat”  pentru  rătăcirile  anterioare  şi reprimit în rândul francmasonilor, o dată cu  ucenicul lui Kehrer, tipograful C. Wunder (1861-1911).  În adevăr, un document din arhiva familiei Knoblauch reproduce copia conceptului de pledoarie, gest pe care şi-l asumă Augustin von Knoblauch, având ca obiectiv reprimirea lui M. Donnay în rândul fraţilor. Căsătorit cu fata doctorului Emerich Kohn, Markus Donnay va lua numele familiei în care, prin căsnicie, a intrat şi va cumpăra casa care atunci avea doar parterul. El i-a adăugat un etaj. Parterul a fost închiriat, apoi cumpărat de modistul Jancsus. Locuinţa lui era singurul loc din tot Banatul unde puteai găsi publicaţii masonice precum „Mistria”, „Echerul”, „Balanţa universală” sau ale ocultismului precum „Scafandrierul”, „Steaua dreptăţii”, „Steaua luminoasă”.²⁵

Depăşind dificultăţile de imagine, cum am zice astăzi, cauzate de alte interdicţii papale, Bula „Multiplices inter” din 25 septembrie 1865 şi Enciclica „Et si multa luctuosa” din 21 noiembrie 1873 ale lui Pius IX, şi cealaltă „frăţie” orăviţeană, Loja „Kosmos” are bune rezultate. Iar loja se bucură de un bun renume.  În 1874, Loja „Humanitas” din Viena îl alege în rândurile ei pe Nikolaus Basch (1858-1915). În primăvara acelui an, Loja „Le Temple des amis de l’honneur francaise”, cu sediul în Paris, îi acceptă ca ospitalier pe învăţătorul  Iosif Novac iar ca membri pe Iosif Motsidlowski junior şi Ioan Lepa iar Marea Lojă „Alpina” din Neuchâtel pe proprietarul Jozsef Hedbawny. Un membru marcant a fost Josef de Slavy (Szlavy), născut la 1819, cu studii juridice la Theresianum în montanistică şi industrie, consultant al „uzinelor”din Oraviţa în 1843, concipist general al k. u. k. Hofkammer, director general, tot aici, la 1845. În revoluţia lui 1848-1849 este mai întâi secretarul lui Duschek, la Debrecen, în mai 1849 comisar al regiunii montanistice Oraviţa, după dezastrul maghiar de la Şiria revine la „Oraviczaer Aerariale Berg Distriktes”, toamna e numit la Comisariatul Militar de Război din Timişoara, beneficiază de amnistia specială din 1852 şi ocupă, după 1860, funcţie conducătoare în organismul comitatens Biharea., apăoi ministru de resort în mai multe mandate şi, interimar, prim-ministru. La 8 decembrie 1872 e primit în Loja „Kosmos” a orăviţenilor, cum ştim afiliată Marii Loji de Rit Scoţian „Orient”. Între 1876-1883, un alt membru, Theodor de Zsembery, căpitan minier, e în corespondenţă asiduă cu Alessandro Isenschmidt, conte della Millbiz, Marele Comandor al Supremului Consiliu de 33 Scoţian, Antic şi Acceptat al Italiei. În toamna lui    1882, Ioan Miescu („Mesco”) e  ales  membru onorific  al  Lojii  „Il  Leone  di Caprera” din Italia. În anul 1899, Gustav Távy şi Georg Scheda participă la şedinţa de adopţie a Lojii „Pax” din Timişoara, care are deviza, inspirată de orăviţeanul Ginzkey, „Honeste vivere”. S. Keschandski, stabilit ulterior în Vârşeţ, „bányamernök” Karoly Chodora (1875-1933), Alfred Maderspach şi generalul Iuliu de Bellmond iau parte, în 1907, la Viena, la înfiinţarea Triadei Francmasonice „Concordia”, alături de masoni din România Vechiului Regat.

La 19 octombrie 1873, lojile masonice „din Ungaria” se întâlnesc, prin reprezetanţii lor, la Oraviţa. Conventul orăviţean n-a fost corect perceput de istoricii temei, mulţi citând informaţiile din statistica lui Hollos, fără a şti că datele au fost luate direct de la faţa locului, autorul fiind prezent în oraşul de pe Căraş. Delegaţii înseamnă oameni mandataţi să reprezinte 1.068 de membri ai lojilor de rit scoţian şi 800 ai celor de rit egiptean. Teatrul Vechi a fost gazda acestui insolit congres al masoneriei din partea centrală şi de răsărit a imperiului. În comitetul de protocol, Ladislau Hollos, secretarul lui „Grossen Orient” din Budapesta, colabora cu  Mathias Korin din Loja „Humboldt” din Berlin şi cu masonii orăviţeni Alexander Peter (1860-1904), Karl Knoblauch, Emmanuel Kohn, Iosif Novac. Registrul, conspectat în interbelic de Sim. Sam. Moldovan, menţiona următoarele prezenţe la congres: „Marea Lojă Simbolică a Celor 3 Grade” şi „Zur Arbeit” din Viena, „Eingkeit in Vaterland” din Innsbruck, „Grossmüth” din Graz, „Világos” din Kássá (Kasovia) „Szent István”, „Alte betrene”, „Hungaria”, „Kömüves Kálmán” şi „Galilei” din Budapesta, „Haladás” din Sopron, „Arpád” din Szeged, ”Kisfáludy Karoly” din Raab (Györ), „Egyanlőség” din Békéscsaba, „Phönix” din Ujvár, ,„Zur Wahrbeit” şi „Verschuriegenheit” din Pressburg (Pojon - Bratislava), „Osszéntandlein” /?/ din Debrecen, „Egalitas” din Vârşeţ, „Concordia” şi „Szechenyi” din Arad, „Pettöffi” din Aradul Nou, „Fraternitas” din Beregsău, „Haladás” din Satu Mare (alta decât loja pestană), „Kemeny” din Cluj, „Beke” din Weisskirchen (Biserica Albă), „Zum Fels der Wahrbeit” din Novi Sad, „Honszerete” din Baia Mare, „Concordia” din Lipova „Zu den drei weissen Lilien” din Timişoara, „Glück auf !” şi „Kosmos” din Oraviţa.²⁶

În tot acest interval de până la Marea Unire din 1918, masoneria locală câştigă în aprecieri din partea fraternităţii europene şi mondiale. Mai mulţi orăviţeni membri ai celor două loji masonice locale,     Anton  Waldinger (1838-1908, soţia lui,  Karoline, era o Maderspach),  Istvan Viranyi (1835-1910, o vreme prefect de Caraş-Severin, înainte de 1900), groful Bissingen de Iam (soţia lui, Irma Bissingen de Nippenburg, 1801-1872, era fiica feldmareşalului Alvinczi, care a combătut împotriva lui Napoleon în campania din Italia), inginerul Louis Maderspach, farmacistul Karl Knoblauch, Andre Blavier, Ioan Bibel devin membri ai „Fraternité du peuples”, din 1851. Alexander Peter senior şi Ilie Trăilă participă la înfiinţarea Lojii „Steaua lui Sever”, din Turnu Severin (aprilie 1871) şi „Zur Brüderlichkeit” din Bucureşti. Iar Iuliu Schnabel, la „Înfrăţirea Sionului”, în ianuarie 1873, dimpreună cu Markus Donnay şi Emanuel Kohn care fondase un Capitol, Sanhedrinul „B’nei B’rith” de Oraviczabanya. La sfatul lui Gustav Tavy, în 1915, în plin conflict militar mondial, cu sprijinul inginerului feroviar Friedrich Melitsko, din Loja „Unio” din Cluj, care a teoretizat fenomenul, Franz Joseph refuză alte „experimente” ale finanţiştilor săi, mai costisitoare, şi emite moneda de 4 ducaţi, cu o puritate de 986 la mie, diametrul de 40 mm, greutatea de 13,96 grame la un preţ de piaţă de 175-250 de dolari şi pune pe gânduri Antanta.  La şedinţa din 23 septembrie 1911 a Congresului Masonic Internaţional de la Roma, masonul orăviţean Alexander Peter junior, mort la 1904, este elogiat printr-un discurs al reprezentantului Suveranului Sanctuar.

 Statistica din 1914,  reflectând perioada de resentimente faţă de mişcarea masonică iscată din textul documentelor Papei Leon XIII , acela din 1878, „Humanum genus” din 20 aprilie 1884 şi acela din 1894 arată, dimpotrivă, o creştere numerică inclusiv în rândul lojilor din Oraviţa. În 1 iulie 1919, medicul Ioan Ţeicu, amic cu venerabilul lojii pariziene „Ernest Renan”, Marcek Huart, intermediază primirea lui Alex. Vaida-Voevod în lojă. După refacerea statului naţional, Maximilian Knoblauch, Liviu Cigărean, Mihail Gropşianu, Toma Boată, Emanoil Ciulei şi Victorian Cucu iau parte la fondarea Lojii România Unită, convocaţi de I. Pangal. Knoblauch şi Carol de Sebestyen vor lua parte la Congresul Masonic Internaţional de la Geneva, între 19-23 octombrie 1920. Ilie Trăilă şi Dănilă Iliţiescu sunt prezenţi, la 29 decembrie 1923, la Adunarea Generală a Masoneriei Naţionale Române, organizată la Bucureşti. D. Didoi este ales în comisia financiară a Marii Loji Naţionale din România, în ianuarie 1925. În vara 1929 Marele Orient al României, prin Leo Salzmann, secretar, vrea să-l atragă pe Sim. Sam. Moldovan. Iulian Peter, cu rol important în sprijinirea şi concretizarea 100

ideii de judeţ cărăşan cu reşedinţa la Oraviţa, este onorific în Loja  „Kosmos” şi are gradul 18, în 21 ianuarie 1930, în cadrul.Federaţiei Lojilor Simbolice de Rit Ioanit, atunci întemeiată iar S. Feldmann este prim-mare veghetor la alegerea Consiliului Ordinului Marelui Orient al României, în 6 aprilie 1930. Puţin se ştie de şedinţa din octombrie 1930, a 50-a Adunare Generală a Masoneriei Naţionale Române, aniversând intervalul activităţilor de la 1880 la 1930. Din registrul de semnături avem păstrată de bunicul nostru, Nicolae Bota din Bucium-Şasa, şi el şi părintele nostru Anton Bota, amintitori odihnei în Orientul Etern, prima filă unde distingem, între semnatari, pe Mihail Sadoveanu, Ioan Pangal, Iulian Peter, I. T. Ulic, G. Demetrescu, L. Cigărean ş. a.

            În interbelic, după moartea lui Alexander Peter junior, cronica oraşului mai înregistrează un fapt interesant. Prin anii ’30 ai veacului trecut, mai sigur după ce în octombrie 1932, Patriarhul Miron Cristea se declară împotriva francmasoneriei, după o şedere de trei zile la Baziaş, Urdăreanu, şambelanul Curţii Regale urcă de la Dunăre până la Oraviţa şi preia oficial, în numele…regelui Carol II (!) toate bunurile şi două-trei piese de mobilier din fostul Templu al Lojii „Glück auf !”.^27.  Tot în interbelic e de admirat o diaspora masonică dinspre Oraviţa cărăşană spre lumea largă. După 1930, medicul Bella Ambrus va activa, alături de celălalt medic, I. Băltescu, în Loja timişoreană „Pax”, pe Gheorghe Turturea, ca şi pe Henrik Revay ori pe I. Baba îl regăsim, alături de medicii Ştefan Anghel şi G. Antal, de K. Assael, O. Bard, Belá Fűlöpp, E. Barta, Iuliu Rado (fiul lui Max Rado),  în Loja „Concordia” din Arad (lista din 1940), tot aici pe Augustin Lazăr, originar din Vrăniuţ, unde e venerabil, din 1930, Franz Atzel, Alexandru Szabo, Tiberiu Zima (în fapt Sima). Descendenţii generalului Böhm, sunt în Loja „Pax”, doctorul Arpad iar celălalt, Otto, la o lojă din Viena. În acelaşi an 1940, în Loja „Pax” sunt menţionaţi Vasile Brebenariu, Liviu Cigăreanu., Andor şi Artur Deutsch, Nicolae Jucu. Clubul Gödőr din Budapesta (cu acoperire) este specializat pe design în transporturi, vicepreşedinte fiind Carol de Sebestyen. Activi în interbelicul orăviţean sunt inginerul  C. Stoica, G. Stroe,  Alfred Arnold, Pavel Anca, Naum Apostolescu, Hugo Bacher, inginerul A. Hamburger, Emanuel Kerekes, Andrei Klein, Ion Pirtea, croitorul Winter. Sebastian Marcu dobândea gradul 30. Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii,  dr. C. I.  Angelescu, gradul 33 din 24 noiembrie 1929 şi membru în Supremul Consiliu de 33 din România, vine în 1933 în oraş şi îi atrage în masonerie pe Mihai Petricoane-Drugărin,    Axente Ţăranu, I. C. Stoica, I. Brucăr. Acesta, filosof, fusese membru din 1923 în Loja „C. A. Rosetti”, în 1930 în „Steaua Dunării” apoi, radiat de aici, vine în Oraviţa.  În 1940, directorul de bancă la filiala  Societăţii „Creditul Minier”, M. Mathias, are gradul 30 ca şi avocatul Gh. Em. Ciulei.²⁸ La vremea aceea, Loja „Kosmos”, unde  inginerul Mihail Cioc are gradul 31, se afla în obedienţa Marii Loji Naţionale, onorifici fiind veterinarul Şt. Crăiniceanu²⁹  şi geologul Cruglicov³⁰, care obţinuse postul de asistent la Şcoala Politehnică din Timişoara.

            Toate aceste fapte, justificând persoane şi atitudini, nume şi memorie, adaugă cronicii oraşului de pe Căraş ceea ce spiritul Oraviţei a demonstrat dintotdeauna: autenticismul în asumarea propriei evoluţii, a propriei istorii. În lucrarea noastră, În crugul celor cinci lumini , predată editorului, vom dezvolta chiar aspectul relaţiilor comunităţii locului cu lumea, din perspectiva circulaţiei ideilor.                

Ionel Bota

NOTE:

1. SIM. SAM. MOLDOVAN, Oraviţa de altădată şi teatrul cel mai vechiu din România, cu o prefaţă de dr. Ion Ţeicu, preşedintele Asociaţiei de Teatru, Casinou şi Cetire, Oraviţa, Tipografiile Felix Weiss (fostă C. Kehrer, fondată 1863), Progresul (fondată 1907), Iosif Kaden (fostă C. Wunder, fondată 1868) , 1938, p. 55

2. Manuscris (Caietul doctorului Francisc Klima), cumpărat în 2001 de autor.

3. Ibidem.

4. P. RIFFARD, Dicţionarul esoterismului, Bucureşti, Editura Nemira, 1998, p. 19-23

5. B. M. MANDACHE, Esoterismul – un stil al imaginarului, în „Cronica”, XXXV, nr. 10-1498, octombrie 2000, p. 21; cartea a fost păstrată în biblioteca doctorului Francisc Klima., ulterior cumpărată din salariul meu, o dată cu întreagă arhiva şi păstrată azi în depozitele teatrului întrucât acasă nu am suficient spaţiu, cum se-ntâmplă şi cu alte documente achiziţionate fie de mine, fie de bunicul şi tatăl meu de-a lungul a peste suta de ani

6.  Vezi supra, nota 2

7. GH. JURMA, Conspiraţia universală. Câte ceva despre francmasonerie şi despre zodia lumii de azi, Reşiţa, Editura Timpul, 1994, p. 66

            8. E. M. DOBRESCU, Dicţionarul iluştrilor francmasoni, Bucureşti, Editura Nemira, 1996, p. 79-80

 9. I. BOTA, Case şi amintiri la Oraviţa, în „Timpul”, vineri 6 decembrie 1996, p. 4

10. GH. JURMA, op. cit., loc. cit.

11. H. NESTORESCU-BĂLCEŞTI, Ordinul Masonic Român. Mai puţină legendă şi mai mult adevăr, cu un cuvânt înainte de Mihail Sadoveanu, Bucureşti, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S. R. L., 1993, p. 45

12. S. CONSTANTINESCU, Numai ritualurile sunt secrete, în „Cuvântul”, II (VII), nr. 6 (230), iunie 1996, p. 4

13. FULCANELLI, Misterul catedralelor şi interpretarea esoterică a simbolurilor hermetice ale Marii Opere, separatum, („pro L. O. F. N. I. B. „), 12 p.

14. H. NESTORESCU-BĂLCEŞTI, op. cit.,  p. 87

            15. Ibidem, p. 522

16. Ibidem, p. 237, p. 255, p. 399, p. 479, p. 486, p. 521 şi p. 541

17. „Orient”, 1 septembrie 1875, apud  GH. JURMA, op. cit., p. 64-65

18. Arhiva Ionel Bota şi Arhiva Sim. Sam. Moldovan

            19. N. C. PAULESCU, Spitalul, Coranul, Francmasoneria, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1913, p. 182

20. GH. JURMA, op. cit., p. 67, exploatând informaţiile, nu tocmai exacte, din manuscrisul lui Hartwig Maurus şi din însemnările lui I. Creţiu

            21. Vezi supra, nota 2

22. S. CONSTANTINESCU, lucr. cit., loc. cit.

23. I. BOTA, Case şi amintiri la Oraviţa, în „Timpul”, vineri 6 decembrie 1996, p. 4

24. Enciclopedia Minerva, Cluj, 1928, p. 297

25. I. BOTA, Un francmason orăviţean, în „Timpul”, VI, nr. 163 (1446), vineri 8 august 1995, p. 4

26. Fond cit

27. I. BOTA, lucr. cit., loc. cit.

28. H. NESTORESCU-BĂLCEŞTI, op. cit., p.  275, aici iniţiala „N.”

29. Ibidem, p. 286, aici iniţiala „R.”

30. Ibidem, p. 287